Rânduieli după cununie

cununia-1

Rânduiala la opt zile după cununie

La opt zile după cununie, urmează ceea ce în popor se numeşte ieşirea la biserică: tinerii căsătoriţi vin din nou la biserică şi, stând la intrarea bisericii (în pronaos), preotul le citeşte Rugăciunea de curăţire şi binecuvântare.

În vechime, se puneau pe capetele mirilor cununi de ramuri (frunze) de merişor, pe care ei le purtau timp de o săptămână şi cu care veneau după opt zile de la nuntă la biserică, unde preotul le lua de pe capete, şi apoi le citea rugăciunea de intrare în Biserică. Depunerea cununiilor a fost încadrată ulterior în însăşi slujba cununiei.

Tinerii stau la intrarea Bisericii (sau în pronaos), ca unii ce se socotesc nevrednici de a intra în biserică, pentru că şi-au pierdut curăţia feciorelnică de mai înainte. Tocmai de aceea, preotul se roagă, în molitfa pe care le-o citeşte, ca Dumnezeu să-i învrednicească a intra din nou în biserică şi a se împărtăşi cu Sfintele Taine, la vremea cuvenită (prin analogie cu rânduiala pentru mamă, după naştere).

În practică, astăzi tinerii vin de obicei la preot după slujbă. Odinioară însă, molitfa li se citea dimineaţa, înainte de slujbă, pentru ca ei să poată intra în biserică şi să asiste la slujbă, cum prevede încă Molitfelnicul.

Cununia de argint, de aur şi de platină

 

Ceremonia, indiferent că este vorba de cea de argint, aur sau platină (la 25, 50 sau 75 de ani de la cununie), poartă greşit denumirea de cununie, fiindcă în realitate nu este o slujbă a Tainei Sfintei Cununii, ci o slujbă de mulţumire. La această ceremonie nu se foloseşte nici cununiile, nici paharul cu vin, după cum nu se face nici înconjurarea mesei ci doar inelele (de argint, aur sau platină).

Rânduiala slujbei care se săvârşeşte este Slujba de mulţumire pentru toată facerea de bine primită de la Dumnezeu  cu unele adaptări la situaţia prezentă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *