RÂNDUIELILE MAMEI DUPĂ CE A NĂSCUT

Naşterea şi Botezul unui prunc sunt însoţite de o serie de rânduieli care privesc atât pe mama care a născut, cât şi pruncul. Acestea sunt rugăciuni sau molifte citite în diferite împrejurări după o rânduială şi la soroace bine stabilite de Biserică. Acestea sunt:
Rânduiala în ziua întâi la femeia care a născut, care este o sfinţire mică şi specială a apei pentru această situaţie. De obicei, vine la preot, cu apă într-un vas, cineva din membrii familiei sau moaşa care a asistat la naştere. Preotul sfinţeşte această apă şi din ea bea cea care a născut şi celor împreună cu dânsa, şi stropeşte locul unde se află ea şi pruncul, pentru a le da voie să lucreze şi de nimic să nu fie oprite.
Urmează apoi ca, la opt zile după naştere, preotul să meargă la casa unde s-a născut pruncul, să citească Rugăciunile la femeia lăuză, care sunt molifte de curăţire pentru mamă şi celelalte femei care s-au atins de ea (Sfântul Simeon, arhiepiscopul Tesalonicului arată că aceasta se făcea după naştere). Cu acest prilej, preotul stropeşte casa cu apă sfinţită şi însemnează pe prunc binecuvântându-l la frunte, la gură şi inimă, zicând: «Mâinile Domnului te-au făcut şi te-au zidit», pentru ca să fie păzit până va primi Taina Sfântului Botez. Tot în ziua a opta şi înainte de botez, se citeşte şi Rugăciunea la însemnarea pruncului, când i se pune numele.
Pentru rânduielile din ziua a opta poate veni mama cu copilul înaintea uşilor bisericii (mama nu poate intra în biserică până la 40 de zile iar copilul nu este sfinţit cu botezul).
La rânduielile legate de naştere se mai adaugă şi Rugăciunile care se citesc după patruzeci de zile femeii care a născut, perioadă în care mama trece prin procesul firesc de curăţie şi refacere a organismului după naştere. Cu acest prilej preotul citeşte două rugăciuni pentru curăţirea mamei şi întrarea ei în biserică.

PUNEREA NUMELUI

Prin Botez i se dă omului şi numele, care exprimă chemarea la o viaţă superioară, responsabilă şi relaţia personală în care el este pus de Dumnezeu şi pe care trebuie să şi-o împlinească. El e botezat pe nume, nu ca o fiinţă generală: „Se botează robul lui Dumnezeu (N). Numele personalizează, este omului un principiu distinctiv şi formator. Numele îi dă forma lui personală adâncă, care e chipul lui Hristos în el, care se imprimă tot mai mult în el prin răspunsul tot mai mult în mod afirmativ la ceea ce îi cere Hristos.
Deşi Botezul este «ziua numelui», întrucât atunci ne năştem la o nouă viaţă, s-a păstrat şi datina de a pune numele pruncului a opta zi după naştere. Noi creştinii am păstrat-o, pentru că şi Mântuitorul Însuşi supunându-Se rânduielii Legii, a fost tăiat împrejur a opta zi după naştere, când I s-a pus numele de Iisus (vezi Lc. 11, 21).
Numele care se dă pruncului, după tradiţia Ortodoxiei româneşti, este de obicei numele naşului sau al sfântului zilei de naştere sau de botez, ori al altui sfânt, pe care părinţii îl aleg ca patron sau ocrotitor al copilului. E bine să se pună nume de sfinţi din calendarul ortodox sau din cele obişnuite în popor, iar nu din cele neromâneşti, imitate după cele străine sau inventate: precum Franţ, Rudi, Alia, Bui etc.)
Sfântul al cărui nume îl purtăm este pentru noi nu numai un patron (ocrotitor sau păzitor), ci şi un model de urmat. Prin mijlocirea acestor sfinţi, noi ne apropiem de lumea spirituală. Totodată numele de botez leagă pe noul născut de părinţii, moşii şi străbunii săi, integrându-l în comunitatea religioasă a Bisericii şi în cea naţională, a neamului din care face parte.
Este de dorit ca numele de botez să fie identic cu «prenumele» de pe certificatul de naştere, dar se pot face modificări. Dumnezeu a schimbat numele unor persoane în Vechiul Testament (Avram – Avraam, Sara – Sarra, Iacov – Israel, ş. a.). De asemenea, Mântuitorul i-a schimbat numele unui apostol din Simon în Petru. Din Noul Testament vedem că Sfântul Apostol Pavel se numea în tinereţe Saul.

NECURĂŢIA

În Levitic, capitolele 12 şi 15 sunt dedicate curăţirii femeilor după naştere şi rânduielii pentru necurăţia bărbaţilor şi a femeilor. De asemenea, capitolele 13 şi 14 tratează necurăţia produsă de „lepră” (orice boală a pielii care aduce degradare, descompunere).
Analizând textele se observă că necurăţia, impuritatea trupească atrage după sine şi pe cea spirituală. Ce este necurat nu se poate apropia de ceea ce este sfânt.
Necurat este ceea ce duce spre moarte, spre descompunere. Sângele care nu este spre viaţă sau jertfă este spre „moarte”.
Curgerea de sânge a femeii produce starea de necurăţie, atât în perioada de după naştere cât şi în perioada lunară.

În Biserica creştină rânduielile mamei la naşterea unei fiice este aceeaşi ca la naşterea unui băiat. Înainte de 40 de zile „de nimic sfânt să nu se atingă şi-n locaşul sfânt să nu meargă”.

Lăuza nu poate întra în biserică înainte de 40 de zile. În acest timp, ea nu poate lua nici anafură şi nici „paşti”. Atât lăuza cât şi pruncul nebotezat pot fi însă stropiţi cu aghiazmă, la botezul obştesc al caselor, atunci când preotul merge cu „botezul”…

RUGĂCIUNEA CÂND LEAPĂDĂ FEMEIA

Există situaţii nefericite, întâlnite din ce în ce mai mult în ultima vreme, în care copiii procreaţi sau concepuţi în pântecele mamelor lor nu mai ajung la momentul naşterii, fiind lepădaţi sub forma avortului sau chiuretajului sau sub alte forme voite sau uneori nevoite. Pentru organism se creează aceeaşi stare de necurăţie ca şi în cazul naşterii. În acest sens, există o rugăciune intitulată Rugăciune când leapădă femeia. Ea ţine locul celorlalte rugăciuni care se citesc femeii care naşte normal şi aduce pe lume un copil şi are rolul unei simple curăţiri care îngăduie doar posibilitatea întrării în biserică.