Slujba Cununiei se săvârşeşte în biserică. Nunta e făcută în faţa lui Dumnezeu Însuşi şi cu binecuvântarea Lui, căpătând astfel caracterul de act sfânt. Fiind unul din actele cele mai de seamă din viaţa omului, trebuie săvârşită în mijlocul comunităţii, adică în văzul şi cu participarea obştii creştine din care facem parte, deci în biserică – locaşul de adunare al comunităţii religioase. Nu se oficiază cununia în case decât în cazuri cu totul excepţionale şi pentru motive bine întemeiate (neputinţa de deplasare).
Timpul. Fiind slujbă de bucurie, cununia se săvârşeşte în zilele de sărbătoare (de regulă duminica); Molitfelnicul prescrie să se facă îndată după Liturghie.

Conform poruncii a IX-a a Bisericii, nu se fac însă nunţi în următoarele perioade şi zile din cursul anului bisericesc:

1. În cele patru posturi de peste an (inclusiv săptămâna albă sau a brânzei), ca şi în toate zilele de post din cursul anului (miercurea şi vinerea, 14 septembrie – Înălţarea Sfintei Cruci, 29 august – Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul).
2. Nu se fac, de asemenea, nunţi în Săptămâna Luminată, în răstimpul dintre Crăciun şi Bobotează (25 dec.—6 ian.), în Duminica Rusaliilor, în toate praznicele împărăteşti

S-a păstrat ca un fel de pogorământ special îngăduinţa de a se face nunţi în Postul Crăciunului, până la Sfântul Nicolae (6 decembrie), însă numai cu dispensă acordată de episcopul locului, în cazuri de excepţie şi fără petrecerea legată de căsătorie, şi într-un cadru mult mai sobru şi mai auster. De asemenea, este îngăduită uneori, în cazuri de excepţie logodna în două din zilele Postului Paştelui, şi anume de ziua Bunei vestiri (25 martie), dacă aceasta nu cade în Săptămâna Patimilor, şi în Duminica Floriilor.

Biserica interzice săvârşirea cununiilor în perioadele şi zilele de post, pentru că bucuria, petrecerile şi ospeţele care au loc cu această ocazie nu se potrivesc cu atmosfera de pocăinţă, înfrânare şi sobrietate pe care ne-o cere postul. A face nunţi în aceste zile înseamnă a sfida rânduielile bisericeşti aşezate în vederea desăvârşirii noastre morale.

De asemenea, Biserica a interzis săvârşirea cununiei în zilele de praznice împărăteşti, în ajunul lor sau  în perioade legate de ele, pentru ca bucuria duhovnicească a respectivelor sărbători să nu fie umbrită sau micşorată de cea lumească a petrecerii legate de sărbătoarea căsătoriei.

Lucruri necesare pentru căsătorie

Având în vedere relaţia dintre stat şi Biserică din ţara noastră, pentru cununie este nevoie de certificatul de căsătorie, ca dovadă a căsătoriei civile.

Naşii (uneori sunt ajutaţi de doi tineri) ţin lumânări, arătând lumina cu care-i călăuzeşte pe  calea cea adevărată, pe care trebuie să meargă viitorii soţi.

Logodna se pecetluieşte prin  inelul făgăduinţei dumnezeieşti, de aceea mirii aduc verighete.

Mirii vor gusta din paharul comun (asociat cu o bucată de pâine – cozonac, pişcot) arătând viaţa comună a viitorilor soţi, de care se vor împărtăşi împreună.  De aceea se aduce la biserică vin şi pişcoturi (sau cozonac)

Vestimentaţia specială a mirilor sugerează: demnitatea, tăria şi puterea bărbatului; puritatea, gingăşia şi frumuseţea femeii.

Florile şi multe alte lucruri întregesc frumuseţea şi atmosfera de sărbătoare.